7 zile 6 nopti
Romania, Serbia
40
30
Pelerinaj în Serbia -Valea Timocului
Prezentare
Prezentare
Pelerinaj în Serbia.
Disponibil în următoarele perioade:
- 19– 25 Mai 2025
Pret in Lei 2625 lei
Detalii traseu
Pelerinaj în Serbia -Valea Timocului
Ziua 1
Îmbarcarea în autocar se face din Municipiul Iași (din fața Palatul Culturii din Iași – înainte de bariera parcare, ora 06:00), Pașcani (Hotel Central ora 07:00), Municipiul Roman (Agenția Aliseb Tours Roman Piața Gării ora 07:30). Prima oprire o facem la Mănăstirea Bistrița, unde ne închinăm la Icoana Făcătoare de Minuni a Sfintei Ana. Continuăm traseul cu Cetatea Alba Iulia, unde se află Catedrala Reîntregirii Neamului. Cazarea o să fie la Timișoara la Hotel – 3*** sau similar în funcție de disponibilitate, mic dejun inclus.
Mănăstirea Bistrița din județul Neamț se află în satul Bistrița, comuna Alexandru cel Bun și a fost zidită înainte de anul 1407 (prima atestare documentară) de către domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei, care a înzestrat-o cu sate, moșii și odoare scumpe. În anul 1498, Ștefan cel Mare a zidit un turn clopotniță, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică și iconografică, care se păstrează până astăzi. În 1546, Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei. La 1554, Alexandru Lăpușneanu a renovat mănăstirea complet. Pelerinaj în Serbia -Valea Timocului
Ziua 2
Servim micul dejun și plecăm din Timișoara către Belgrad. Traversăm frontiera româno-sârbă pe la Stamora Moravița și ajungem în capitala Serbiei la prânz. Vizităm catedrala Sf. Sava, cea mai mare biserică ortodoxă din Peninsula Balcanică după care ne vom deplasa către cazarea noastra la Hotel 3***, cu mic dejun inclus, unde vom face check-in-ul. Vom continua pelerinajul pe jos și vom vizita Catedrala Patriarhală, fortăreața Kalemegdan, amplasată deasupra locului unde se varsă râul Sava în Dunăre. În cetate se află Biserica Rujica, închinata Adormirii Maicii Domnului și o capelă închinată Sf. Cv. Parascheva de la Iași, cu un izvor tămăduitor. Tot aici se păstrează și o raclă cu alte sfinte moaște.Vom lua o cină tradițională într-un restaurant vechi de 150 de ani din centrul Belgradului.
Catedrala Sfântul Sava din Belgrad este considerată a fi cea mai mare biserică ortodoxa din lume, Catedrala Patriarhala Sfantul Sava din Belgrad, domina capitala Serbiei, putand fi vazuta din orice colt al orasului. Belgrad-ul este plin de istorie si de crestinism. Catedrala Sfantului Sava se afla zidita pe platoul Vracear, undeva in centrul orasului. Istoria locului porneste undeva in urma cu aproape 800 de ani, cand Moastele Sfantului Sava au fost arse de pagani. Pelerinaj în Serbia -Valea Timocului
Biserica Ružica este o biserică ortodoxă sârbă situată în Cetatea Belgradului. Biserica veche a fost construită la începutul secolului al XV-lea și s-a ruinat și a fost demolată în timpul ocupației turcești, la sfârșitul secolului al XVII-lea, în timp ce biserica modernă a fost transformată dintr-un depozit de praf de pușcă în 1869 și reconstruită complet în 1925. Ea este dedicată Nașterii Maicii Domnului.
Ziua 3
Dimineata, vom servi micul dejun și vom participa la Sf. Liturghie la Catedrala Patriarhală. După liturghie ne vom deplasa către Palatul Roial construit între anii 1924 și 1929 cu fondurile private ale Majestății Sale Regele Alexandru I. Vom continua pelerinajul către orașul Sremski Karlovci. În acest orășel vom vizita Catedrala Ortodoxă și vom avea timp de masa de prânz pentru cei doritori. Vom continua cu vizitarea următoarelor obiective: Mănăstirea Krušedol unde se află moaștele Sfintei Angelina a Serbiei, Mănăstirea Grgeteg, Mănăstirea Hopovo și Mănăstirea Noua Hopovo. Dupa vizitarea acestor manastiri ne vom întoarce către Belgrad unde vom avea timp liber pentru plimbare și cumpărături. Cazarea va fi la Hotel – 3*** sau similar în funcție de disponibilitate, cazare cu mic dejun inclus.
Palatul Regal din Belgrad este una dintre cele mai importante clădiri din capitala Serbiei, Belgrad. A fost construit între 1924 și 1929, la cererea regelui Alexandru I al Iugoslaviei, ca reședință oficială a familiei regale iugoslave. Clădirea este situată în Parcul Dedinje, un cartier deosebit din Belgrad, fiind locul unde se află și alte reședințe oficiale.
Pelerinaj în Serbia -Valea Timocului
Ziua 4
În cea de a 4-a zi, ne începem ziua cu micul dejun și ne îndreptăm către Valjevo unde ne vom închina în Mănăstirea Celje (aici se află mormântul Sf. Iustin Popovici (se merge pe jos 2 km/dus). Vom continua pelerinajul cu Mănăstirea Lelic, unde se află moaștele Sf. Nicolae Velimirovici supranumit și Noul Ioan Gură de Aur. Vom coborî mai la sud, pentru a intra în ctitoriile voievodale ale primului uns sârb Ștefan Nemanja: Mănăstirea Studenica, unde se află moaștele Sf. Sava și Mănăstirea Zica, unde a fost numit episcop Sf. Nicolaie Velimirovici. Seara ne cazăm în Kraljevo, la Hotel 3*** sau similar în funcție de disponibilitate, mic dejun inclus.
Valjevo este un oraș și centrul administrativ al districtului Kolubara din vestul Serbiei. Conform recensământului din 2011, zona administrativă Valjevo (comuna Valjevo) a avut un total de 90.312 locuitori, iar orașul a avut 59.073 de locuitori. Comuna Valjevo ocupă o suprafață de 905 kilometri pătrați și se află la o altitudine de 185 de metri deasupra nivelului mării. Orașul este situat de-a lungul râului Kolubara, afluent al râului Sava. În zona actuală Valjevo, au existat așezări care datează din Epoca de Piatră timpurie, după cum indică urmele găsite în peștera Petnicka din apropiere. Pelerinaj în Serbia -Valea Timocului
Mănăstirea Lelic – Lelici este o mănăstire ortodoxă aflată în localitatea Lelic, așezată la mică distanță de Valievo, Serbia. Mănăstirea se află pe culmea muntelui Povlen, deasupra defileului Gradac, la numai 10 kilometri de Valievo și la doar câțiva kilometri de Mănăstirea Celije. Din capitala țării, Belgrad, și până aici se fac în jur de două ore.
Ziua 5
Ne începem ziua cu micul dejun și pornim spre Mănăstirea Ljubostinja, locația unde Sf.Nicolaie a avut domiciliu pe timpul ocupației fasciste. Ne îndreptăm spre Mănăstirea Manasija, construită de domnitorul Ștefan ca act de pocăință, cea mai reprezentativă vatră a Școlii Morava, adevarata fortareață înconjurată de 11 turnuri. Facem o oprire și la Mănăstirea Vitovnica, ctitorie domnească medievală, unde a viețuit contemporan cu noi, Starețul Tadei, considerat încă din viață un sfânt bun și smerit al zilelor noastre. Ne cazăm seara în Negotin la Hotel – 3*** sau similar în funcție de disponibilitate, cazare cu mic dejun inclus.
Mănăstirea Ljubostinja este o veche mănăstire ortodoxă din Serbia. Așezată în vecinătatea localității Trstenik, pe valea râului Ljubostinja, în partea central-sudică a Serbiei, mănăstirea închinată Maicii Domnului a fost ctitorită de către prințul Lazăr Hrebeljanovic, în anul 1388, cu puțin mai înainte de Bătălia din Kosovo.
Manastirea Manasija, cunoscută și sub numele de Resava, este una dintre cele mai mari și vechi mănăstiri ortodoxe din Serbia. Așezământul monahal de la Manasija, zidit sub formă de fortăreață puternic întărită cu ziduri și turnuri de apărare, înălțat pe un deal înconjurat de Munții Beljanica, se află la o distanță de numai trei kilometri nord-vest de localitatea Despotovat.
Ziua 6
Dimineata, dupa servirea micul dejun, ne bucurăm de Valea Timocului, oaza vlahă în Balcani, dincolo de granițele țării. Dacă timpul permite, luăm binecuvantare de la Protopopul Timocului, Părintele Boian Alexandrovici. Tranzităm granița sârbo-bulgară și facem o oprire la Cetatea Vidin, în amintirea bătăliilor pentru independența neamului românesc. Traversăm cu ferry-boat-ul Dunărea. În drum spre cazare vom vizita Mănăstirea Clocociov atestată de pe timpul lui Neagoe Basarab. Mănăstirea are un muzeu cu colecții de artă veche românească şi ateliere de pictură, broderie şi tricotat în care lucrează măicuțele. Aici putem observa și o panoramă frumoasă spre râul Olt. Vizităm și Mănăstirea Samurcășești Ciorogârla, ctitorie a vornicului Constantin Samurcas și a soției sale, Zinca, de la începutul secolului al XlX-lea. Seara ne cazăm în București la Hotel –- 3***sau similar în funcție de disponibilitate, cazare cu mic dejun inclus.
Cetatea Vidin sau Baba Vida, numită de asemenea turnurile Baba Vida, este o cetate medievală din Vidin. Este considerată singura cetate conservată în întregime din Bulgaria. Numele Baba Vida cu care este cunoscută astazi, provine din legenda populară. Cetatea a servit pentru a proteja conducătorul local, în aproape toat Evul Mediu. Baba Vida este situată în marele cot al fluviului Dunărea de la Vidin. În mod semnificativ a fost extinsă și consolidată în timpul domniei țarului Ivan Sratsimir. Pelerinaj în Serbia -Valea Timocului
Ziua 7
După servirea micului dejun, plecăm spre Iași, pe ruta București – Buzău – Bacău – Iași. În drumul spre Iași vom vizita Mănăstirea Recea și Mănăstirea Miclăușeni. Vom ajunge în Iași la finalul serii.
Mănăstirea Recea este una dintre cele mai mari mănăstiri ortodoxe din județul Târgu Mureș. Aflată pe Drumul Național 15, numit și Drumul European 60, la numai doi kilometri de Aeroportul Târgu-Mureș și la doar 14 kilometri de minicipiul Târgu-Mureș, mănăstirea este cunoscută mai ales pentru viețuirea aici a părintelui duhovnic Ioan Iovan.
Mănăstirea Miclăușeni este un alt obiectiv ce poartă amprenta cunoscutei familii Sturdza. Deși prima variantă a bisericii datează de la finalul secolului al XVIII-lea, când era doar un paraclis al moșiei boierești, forma actuală o are din 1823. De-a lungul vremii a mai fost reparată, dar punctul de cotitură se petrece în 1944 din cauza războiului. După ce părăsește castelul, nemaiavând pe nimeni alături, alege calea monahală și astfel ia ființă mănăstirea. O dată cu decretul din anii ’50 ai vechiului regim, așezământul este abandonat. Abia în 1994 este reînființată mănăstirea și viața de obște, maicile înviind întregul loc. Pelerinaj în Serbia -Valea Timocului
Informatii pret
Informatii pret
Pretul include
- Transport autocar top confort, dotat cu aer condiționat, scaune rabatabile, linie audio-video, clasificat 4**** Top Luxury confort
- Cazare în Hoteluri de 3*** și 4****
- Mic dejun inclus
- Asistență turistică din partea agenției
Pretul nu include
- Intrările la obiectivele turistice
- Prânz
- Ghid turistic local -/zi (necesar o zi)
- Alte servicii decât cele menționate în program
Galerie foto
IMPORTANT
IMPORTANT
Pentru copiii 0-2 ani este gratuit, iar copiii 2-10 ani beneficiaza de 20% reducere, dacă sunt însoțiți de părinți sau bunici.
- Tariful este valabil pentru un grup de 40 persoane.
- Pentru un grup mai mic de 40 de persoane, tariful se recalculează, Dacă grupul este sub 30 persoane, circuitul turistic se reprogramează.
- Agenția Aliseb Tours România poate schimba ordinea obiectivelor turistice și ordinea opționalelor din program, fără a afecta structura programului.
- Politica de achitare-Programul se achita 30% odată cu înscrierea, diferența în rate sau total cel târziu cu 15 zile anterior plecării. Locurile în autocar se ocupă în funcție de data achitării programului.
- Se recomandă asigurare medicală și asigurare storno.
Notă: Locurile în autocar se distribuie începând cu a doua banchetă în ordinea achitării avansului.