Durata

3 zile 2 nopti

Tara

Romania

Max. pasageri

50

Min. pasageri

50

Excursie Brasov-Rașnov-Sighisoara

Detalii traseu

 Ziua 1 

Îmbarcarea în autocar se face din locul de constituire a grupului la ora stabilită împreună cu reprezentantul grupului, urmând să pornim într-o călătorie plăcută pe traseul Bacău – Pasul Măgura – Târgu Secuiesc. Aici vom face un popas pentru servirea prânzului și timp de relaxare. Ne continuăm drumul spre Brașov, unul dintre cele mai frumoase orașe medievale ale României, unde vom face un tur cu autocarul și vom debarca grupul în  Centrul Vechi pentru efectuarea unui tur pietonal împreună cu ghidul de turism al Agenției Aliseb Tours, admirând obiective de referință precum Prima Școală Românească, Strada Sforii – una dintre cele mai înguste străzi din Europa – și impunătoarea Biserică Neagră. La finalul vizitei, ne îndreptăm către hotel pentru cazare, unde vom servi cina și ne vom bucura de timp liber pentru odihnă. Cazare în Poiana Brașov,  Pensiunea Cristal Frost 3  sau similar în funcție de disponibilitatea momentului, cu cină și mic dejun incluse.

 

Prima Școală Românească se află în Șcheii Brașovului și datează din anul 1495 ,fiind atestată documentară ca prima instituție de învățământ în limba română. A funcționat în incinta Bisericii Sfântul Nicolae și a fost un centru important de cultură și educație pentru românii din Transilvania.

Strada Sforii din Brașov este una dintre cele mai înguste străzi din Europa, având o lățime cuprinsă între 1,11 și 1,35 metri și o lungime de aproximativ 80 de metri. A fost construită în secolul al XVII-lea ca un pasaj de acces pentru pompieri și face legătura între străzile Cerbului și Poarta Șchei. Astăzi, Strada Sforii este o atracție turistică populară, apreciată pentru aspectul său pitoresc și pentru oportunitățile inedite de fotografiere.Excursie Brașov-Râșnov-Sighișoara


Ziua 2 

După servirea micului dejun, pornim spre Zărnești, unde vom vizita Sanctuarul de Urși Libearty, cel mai mare sanctuar de urși bruni din România – un loc impresionant, dedicat protejării și îngrijirii animalelor salvate. Continuăm deplasarea către Râșnov, unde vom vizita Dino Park Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, urmat de vizitarea Cetății Râșnov, o fortificație spectaculoasă cu priveliști deosebite asupra Țării Bârsei. După-amiază ajungem în Poiana Brașov, unde vom face un popas la punctul Belvedere pentru a admira panorama montană și pentru o fotografie de grup memorabilă. Seara, revenim la hotel pentru cină și timp liber.
Cazare în Poiana Brașov, Pensiunea Cristal Frost 3  sau similar în funcție de disponibilitatea momentului, cu cină și mic dejun incluse.

Sanctuarul de urși „Libearty” din Zărnești este cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa și un exemplu de protecție și respect față de natură. Situat la poalele Munților Carpați, în apropierea orașului Zărnești, sanctuarul adăpostește urși salvați din condiții improprii, precum captivitatea ilegală, circuri sau grădini zoologice necorespunzătoare. Întins pe o suprafață de zeci de hectare de pădure, sanctuarul oferă urșilor un mediu natural, sigur și lipsit de exploatare. Vizitele sunt organizate și ghidate, având un puternic rol educativ, promovând grija față de animale și importanța conservării faunei sălbatice.

Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc tematic cu dinozauri din România și unul dintre cei mai mari din Europa. Situat în apropierea Cetății Râșnov, parcul se întinde pe o suprafață de aproximativ 4 hectare. Excursie Brașov-Râșnov-Sighișoara


Ziua 3

Dimineața, după micul dejun, ne facem bagajele și pornim spre Sighișoara, unde vom vizita celebra Cetatea Medievală, singura cetate medievală locuită din Europa, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Vom descoperi farmecul străduțelor pietruite, turnurile breslelor și atmosfera medievală autentică. Ne continuăm călătoria pe ruta Sovata Lacul Roșu Cheile Bicazului. Pe parcurs, vom putea admira Lacul Ursu din Sovata (în funcție de disponibilitate se poate servi masa) și împrejurimile sale, un loc renumit pentru peisajele sale naturale și aerul relaxant. În continuare, ne deplasăm cu oprire în faimoasele Chei ale Bicazului, apoi continuăm pe ruta Piatra Neamț – Iași, cu opriri pentru sandwich și scurte pauze de relaxare.
Sosirea în Iași este estimată în jurul orei 20:00.

 

Sighișoara este unul dintre cele mai fermecătoare orașe medievale din Europa. Cetatea impresionează prin străduțele sale pietruite, casele colorate și atmosfera autentică ce te poartă înapoi în timp. Printre cele mai cunoscute obiective se numără Turnul cu Ceas, simbolul orașului, Scara Acoperită a Școlarilor, Biserica din Deal, dar și Casa Vlad Dracul, locul unde, potrivit tradiției, s-a născut Vlad Țepeș. Turnurile breslelor medievale și panorama de pe zidurile cetății completează o experiență turistică deosebită.

Cheile Bicazului sunt una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din România, situate între județele Neamț și Harghita. Acest impresionant defileu a fost săpat de râul Bicaz în stânca calcaroasă, formând pereți abrupți ce ating pe alocuri peste 300 de metri înălțime. Drumul care străbate cheile oferă priveliști spectaculoase și serpentine înguste, fiind extrem de apreciat de turiști. Zona face legătura între Transilvania și Moldova și este un punct de atracție pentru iubitorii de natură, drumeții și fotografie.Excursie Brașov-Râșnov-Sighișoara

Prezentare

Informatii preț

Galerie foto

IMPORTANT

Selecteaza data

de la 189,00€

  • Disponibil pentru rezervare
  • Disponibil doar la solicitare
  • Nu este valabil pentru rezervare
Elev
189,00€ Cadrele didactice au asigurată gratuitate conform metodologiei 189,00€ / Elev
Total de plata189,00€

WhatsApp