Circuit turistic Budapesta – Viena
Ziua 1
Îmbarcare în autocar de la locul de constituire al grupului (ora 02:00), deplasare către Vatra Dornei-Cârlibaba-Pasul Prislop-Stațiunea Borșa-Sighetul Marmației-Certeze-Satu Mare-Frontiera Petea-Budapesta. Sosire aproximativ ora 18:00, întâlnire cu ghidul local, (tur de oraș cu autocarul, punctăm principalele obiective turistice, respectiv Bastionul Pescarilor, Citadela, Palatul Parlamentului, Piața Eroilor, Podul cu lanțuri, Vacsi Utca, Palatul Regal). Opțional contra sumei de 50 euro/persoană, seara se va organiza o croazieră pe Dunăre , nava privata, cu cina inclusă. Cazare hotel condiții 4 **** HOLIDAY BEACH BUDAPEST, mic dejun inclus. Prima zi aproximativ 590 km .
Palatul Parlamentului Maghiar – este cea mai emblematica clădire din Ungaria.Construcția acestei clădiri impunătoare, din Budapesta, a fost realizată în decurs de 17 ani, între anii 1885 și 1902, pe baza planurilor arhitectului Imre Steindl. Din păcate, arhitectul nu a putut apuca inaugurarea clădirii, deoarece a murit cu 5 săptămâni înainte de acest eveniment.
În timpul construcției, o condiție importantă a fost obligația ca, la construcția Parlamentului să fie utilizate exclusiv materiale maghiare, livrate de producători maghiari, iar încorporarea lor să fie realizată de constructori maghiari. Chiar mai mult, la decorații condiția era ca acestea să reprezinte flora originară din bazinul carpatic. Aceste condiții au fost îndeplinite, doar coloanele uriașe de granit au fost aduse din străinătate. (Interesant este că doar 12 asemenea coloane au fost produse în întreaga lume: opt au fost folosite la construcția Parlamentului maghiar și alte patru se află în Marea Britanie.)
Bastionul Pescarilor din Budapesta este unul dintre cele mai remarcabile exemple ale eclecticismului maghiar, Bastionul Pescarilor, este situat în districtul I al Budapestei, în cartierul Cetății din Buda. Construcția este o parte importantă a peisajului urban și, din 1987, este parte a patrimoniului mondial UNESCO, împreună cu cartierul Cetății din Buda. Bastionul Pescarilor a jucat inițial un rol protector, ca parte a zidului orașului Buda. Denumirea lui provine de la zona situată dedesubt, numită Orașul Pescarilor, bastionul fiind apărat de pescarii de acolo, în caz de nevoie. Lucrările de renovare ale bastionului au început în 1899, conform proiectelor arhitectului Frigyes Schulek, și a fost predat publicului la 9 octombrie 1905. Lucrările au durat atât de mult, printre altele, din cauza numeroaselor descoperiri arheologice semnificative, găsite în timpul construcțiilor, cum ar fi pietre funerare gotice și renascentiste, dar a fost dat la iveală și sanctuarul fostei biserici dominicane.
Piata Eroilor din Budapesta, situata in fata Parcului Central la capatul Bulevardului Andrassy, este parte a Patrimoniului Universal UNESCO. Monumentul a fost construit in 1896 pentru a comemora o mie de ani de la sosirea Maghiarilor in Bazinul Carpatic.
Monumentul se compune din doua semicercuri deasupra carora sunt asezate simbolurile pacii si razboiului, al muncii si bunastarii, al cunoasterii si gloriei. Laturile Pietei Eroilor sunt decorate cu statui de regi, guvernatori si personaje celebre din istoria Ungariei. La picioarele fiecarei statui o mica placa descrie cel mai important moment din viata personalitatii respective.
In mijlocul Pietei Eroilor se gaseste o coloana inalta de 36 de metri in varful careia se gaseste statuia Arhanghelului Gabriel, simbol al credintei Romano-Catolice. Pe piedestal statui ecvestre il comemoreaza pe Arpad si pe cele sapte capetenii ale triburilor maghiarilor. Descendentii lui Arpad au dat nastere dinastiei regale din Ungaria. Mormantul soldatului necunoscut se gaseste si el in piata. De o parte si de alta a pietei se gasesc Muzeul de Arta si Galeria de Arta. Ambele merita sa fie vizitate. De cativa ani buni cele doua muzee concureaza pentru a atrage atentia vizitatorilor si aduc expozitii temporare printre care s-au numarat Van Gogh, Rembrandt si colectii ale unor celebri pictori spanioli sau francezi.
Croaziera pe Dunare – veți vedea cele mai reprezentative atracții din Budapesta seara, în timp ce vă bucurați de o cină cu 3 feluri de mâncare și de divertisment live. Balconul deschis al ambarcațiunii oferă vedere la puncte de atracție precum clădirea Parlamentului Maghiar, Podul cu Lanțuri, Castelul Buda și Citadela. Cina va include preparate ungurești printre care un aperitiv cu brânză de vaci condimentată, un fel principal cu pui cu paprica și tăiței sau paste vegetariene și ștrudel unguresc, pentru a încheia într-o notă dulce. Masa va fi însoțită de un pahar de vin sau bere și de sunetele pline de viață ale Ansamblului Folcloric Rajkó. Vă rugăm să sosiți cu cel puțin 30 minute înainte de începutul activității.Acest tur este disponibil în limbile: romana ,engleză britanică ,operat de Hungaria Koncert Ltd.
Podul cu lanturi – Istoria înregistrată a Budapestei arată că unificarea fostelor Obuda, Buda şi Pesta din 1873 a fost momentul crucial în care s-a decis traiectoria ulterioară a Budapestei. În plus, cei mai mulţi istorici cad de acord că Budapesta nu ar fi putut să devină metropola înfloritoare pe care o lume întreagă o aprecia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea fără contribuţia aşa-numitului Pod cu Lanţuri. Construit cu 14 ani înainte de unire, Podul cu Lanţuri a fost primul pod permanent peste Dunăre, asigurând o conexiune infrastructurală, economică şi culturală fiabilă între Buda şi Pesta, între vest şi est. Se poate afirma pe drept cuvânt că absenţa unei conexiuni de acest fel ar fi putut împiedica sau, cel puţin, amâna unificarea Budapestei.
Dunărea in Budapesta este traversata de 9 poduri -Podul cu Lanțuri, Podul Elisabeta, Podul Arpad, Podul Margareta , Podul Feroviar Nordic, Podul Libertății, Podul Petőfi ,Podul Lagymanyos, Podul Magyari.
Budapesta datorează iniţierea proiectului de a construi un pod care să lege cele două maluri Contelui Istvan Szechenyi. Se spune că acest conte local era nemulţumit de cât de mult trebuia să aştepte pentru a traversa Dunărea pe anterioarele poduri temporare, un moment în care i-a venit ideea de a construi un pod permanent. Pentru a onora contribuţia sa (care nu se reduce doar la ideea ca atare, ci se extinde şi la eforturile susţinute de sponsorizare), podul poartă numele său.





Ziua 2
Dimineața ora 08:00 servirea micului dejun și îmbarcare în autocar pentru a începe programul. Deplasare către zona Buda, unde vizităm Citadela, Bastionul Pescarilor, Bazilica Sf. Matyas, Palatul Regal, unde asistăm la schimbarea gărzii, Muzeul Marțipanului. Ora 12:30 ne vom deplasa către Esztergom și Visegrád. Seara, opțional, aproximativ 40 euro/persoană petrecere Crama Zaborsky (muzică, mâncăruri tradiționale). Cazare în același hotel 4**** ca în prima zi.
Bazilica din Esztergrom – Catedrala a fost construită între anii 1001-1010 de către Ștefan cel Sfânt, primul rege maghiar. Aceasta a fost prima catedrală din Regatul Ungariei, ce a purtat inițial hramul Sfântului Adalbert, episcop de Praga și cel ce l-a botezat pe Ștefan. În secolul al XII-lea, catedrala a fost distrusă în urma unui incendiu, fiind apoi reconstruită. Edificiul a reușit să supraviețuiască marii invazi tătare dintre anii 1241-1242, dar în anul 1304, catedrala și castelul din Esztergom au fost distruse de către Wencelasus al III-lea, în urma unei dispute pentru succesiunea la tron. Mai târziu, în secolele XIV-XV, arhiepiscopii din Esztergom au reconstruit catedrala, au înfrumusețat-o și i-au adăugat o mare bibliotecă. În anul 1543 orașul Esztergom a căzut sub stăpânire otomană iar catedrala a fost din nou distrusă. După ce Ungaria a ieșit de sub stăpânirea Imperiului Otoman intrând sub cea a Imperiului Habsburgic, a fost construită la Esztergom o biserică în stil baroc. Arhiepiscopul Sándor Rudnay (1760-1831) a decis în anul 1820 să restabilească statutul orașului Esztergom ca centru religios al Ungariei, reconstruind catedrala și aducând aici moaștele sfântului martir Marko Krizin. În anul 1822 au început lucrările la catedrala actuală. Arhitecții care au participat la construcție au fost: Pál Kühnel, János Packh și József Lippert. Inițial, arhitectul-șef a fost János Packh, dar a fost asasinat în anul 1838, lucrările de construcție fiind apoi coordonate de arhitectul József Hild. Sub următorul arhiepiscop, János Scitovszky, catedrala a fost sfințită pe data de 31 august 1856, primind hramul Adormirii Maicii Domnului și a Sfântului Adalbert. Cu toate acestea ea a fost finalizată complet abia în anul 1869. În anul 1931, datorită importanței sale, catedrala a fost ridicată la rangul de basilica minor.
Castelul Visegrad (Citadela Visegrad ) Complexul de castel din Visegrád a fost construită de regele Bela IV în secolul al XIII-lea, după invazia tătarilor, din zestrea soției sale. În secolul al XIV-lea, în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, Visegrád a fost cetatea de scaun a țării. Regele a adus aici Sfânta Coroană, principalul simbol al Regatului și statului Ungariei, iar în 1335 Visegrád a găzduit celebra întâlnire a celor trei regi: Carol Robert de Anjou al Ungariei, regele Ioan cel Orb al Bohemiei și regele Cazimir al III-lea al Poloniei.


Ziua 3
Dimineața ora 08:00 servirea micului dejun și îmbarcare în autocar pentru deplasarea către Austria. Întâlnirea cu ghidul local la Viena, tur de oraș cu autocarul, oprire la Palatul Imperial Schönbrunn (vizitare palat, grădinile de vara, fântânile arteziene). Cea de a III-a zi va fi destinată și plimbării pietonale pe bulevardul magazinelor de lux și vizitarea Domului din Viena (Catedrala Sf. Stefan), Filarmonica de Stat, cumpărături. Aproximativ trei ore timp la dispoziția grupului. Seara cazare Hotel 3*** ARION VIENA AIRPORT, mic dejun inclus. Ziua 3 aproximativ 380 km .
Palatul Schönbrunn (în germană Schloss Schönbrunn) este o fostă reședință imperială de vară în stil rococo și cu 1441 de camere, aflată în prezent în Viena, Austria. Fiind unul dintre cele mai importante monumente culturale din țară, el a fost începând cu anii 1960 unul dintre cele mai importante obiective turistice din Viena. Palatul și grădinile ilustrează gusturile, interesele și aspirațiile monarhilor din familia Habsburg. Palatul se află la vest de centrul orașului Viena, în cartierul Hietzing. Până în 1642 se numea „Katterburg”.
În anul 1569, împăratul Maximilian al II-lea a cumpărat o întinsă luncă inundabilă a râului Wien aflată sub un deal situat între Meidling și Hietzing, în care fostul proprietar construise în 1548 un conac numit Katterburg.
Împăratul a poruncit ca zona să fie împrejmuită și a dispus să se aducă acolo fazani, rațe, cerbi și mistreți, pentru a se organiza acolo vânători de agrement. Într-o parte separată mai mică a zonei, au fost aduse păsări „exotice”, păuni și curcani. Au fost construite acolo și bazine acvatice.Numele Schönbrunn (însemnând „fântână frumoasă”) provine de la o fântână arteziană a cărei apă a fost consumată de către curteni.
În cursul secolului următor, zona a fost folosită ca teren de vânătoare și de recreere. Mai ales Eleonora Gonzaga, căreia îi plăcea vânătoarea, a petrecut mult timp acolo și a moștenit zona ca reședință a văduvei, după moartea soțului ei, Ferdinand al II-lea. În perioada 1638-1643, ea a construit un palat alături de conacil Katterburg, prima menționare a numelui „Schönbrunn” apărând în 1642 pe o factură. Originile orangeriei Schönbrunn par să provină tot din timpul Eleonorei Gonzaga.
Palatul a fost distrus în 1683 de către turci. Împăratul Leopold I i-a cerut arhitectului Johann Bernhard Fischer von Erlach să îl ridice din nou (îl începe în 1692 și îl termină în 1713). Împăratul, a cărui autoritate era în continuă creștere, se considera egalul Regelui Soare și își dorea o reședință care să rivalizeze Versailles-ul francezilor.
Palatul Belvedere din Viena se află în mijlocul unui parc splendid. Palatul a fost construit pentru Eugen de Savoia, de către J.L. von Hildebrandt, un foarte cunoscut arhitect baroc al perioadei respective. Belvedere înseamnă un loc din care se poate vedea frumusețea, iar Palatul Belvedere oferă o priveliște minunată asupra orașului vechi, din grădinile sale.În 1803 a fost făcută, în parcul de la Belvedere, prima grădină alpină din Europa. Astăzi peste 4000 de plante originare din Alpi se găsesc aici. Cea mai bună perioadă din an pentru a vizita grădinile de la Belvedere este primăvara sau la începutul verii, deoarece atunci înfloresc marea majoritate a plantelor ce se găsesc aici.Accesul în parc este gratuit.Domeniul Belvedere are două castele, unul mai mare construit între 1720-1722 și un al doilea mai confortabil construit între 1714-1716. Prințul Eugen a locuit în acesta din urmă. Grădinile unesc cele două palate și sunt amenajate cu bazine de apă, fântâni, sculpturi, trepte și mici cascade. Tema întregului ansamblu este călătoria omului din întuneric către lumina divină. După moartea Prințului Eugen în anul 1736, domeniul a intrat în proprietatea Habsburgilor.
Cele două palate găzduiesc muzee. În palatul în care a locuit Prințul Eugen se găsește Muzeul Austriac de Artă Barocă. În celălalt palat se află Galeria Austrică de Artă, unde se găsesc tablouri din secolele XIX și XX.
Domul din Viena (Catedrala Sf. Ştefan) este emblema Vienei. Ridicarea edificiului a început în secolul al XII-lea. Astăzi, acesta reprezintă cea mai semnificativă construcţie gotică din Austria.Domul Sf. Ştefan măsoară 107,2 metri în lungime şi 34,2 metri în lăţime. Are patru turnuri, cel mai înalt fiind cel sudic, cu 136,44 metri. Chilia din turn este accesibilă urcând 343 de trepte, de unde se deschide o panorama deosebită asupra Vienei. Tot aici sunt atârnate în total 13 clopote. Cel mai cunoscut clopot al Domnului Sf. Ştefan, numit Pummerin, se găseşte însă în turnul nordic ce măsoară 68,3 metri. Acesta este al doilea cel mai mare clopot bisericesc funcţional cu balans liber din Europa. Acoperişul Domului Sf. Ştefan este decorat cu ţigle colorate ce formează vulturul imperial cu două capete, precum şi stemele oraşului Viena şi ale Austriei. Interiorul Domului Sf. Ştefan a fost modificat constant pe parcursul secolelor, până în epoca barocă. Alături de nenumărate altare şi capele laterale valoroase, se poate vizita şi tezaurul impresionant al bisericii: relicve ornate meşteşugit cu aur şi pietre preţioase, monstranţe, texte liturgice, cărţi şi veştminte bisericeşti. Mai mult, nenumărate personalităţi şi-au găsit locul de veci în Domul Sf. Ştefan: împăratul Friedrich al III-lea a fost înmormântat într-un sarcofag impresionant de marmură. Doar placa ce îl acoperă cântăreşte opt tone. Într-o capelă separată se găseşte mormântul prinţului Eugen de Savoia, iar în catacombele Domului Sf. Ştefan a fost înmormântat, printre alţii, ducele de Habsburg Rudolf al IV-lea supranumit şi „Fondatorul”, care a pus piatra de temelie pentru construcţia gotică a catedralei în 1359. Tot în catacombe se găsesc şi locurile de veci ale cardinalilor şi arhiepiscopilor vienezi.





Ziua 4
Dimineața ora 08:00 servirea micului dejun și îmbarcare în autocar pentru deplasarea către România. Tur Viena cu autocarul, deplasare A1 până la Pandorf unde vom face o oprire la magazinele de lux, haine, parfumuri (la Pandorf sunt reunite toate magazinele marilor firme, Lacoste, Adidas, Nike, Hugo Boss, Guess etc.). În ziua a IV-a ne vom deplasa către România, locul de plecare în circuitul turistic, cu opriri pe traseu pentru cafea, masă, toaletă, etc.
Estimăm sosirea din circuit în jurul orei 02:00 a celei de a V-a zile.
CENTRUL COMERCIAL LUXURY PANDORF – Designer Outlet Parndorf este o destinație populară pentru vizitatorii din apropiere și de departe pentru a petrece o zi relaxantă de cumpărături. Și nu fără motiv: pe lângă cele peste 160 de magazine pentru branduri de designer la modă, de lux și stil de viață, cum ar fi Escada, Karl Lagerfeld, Coach și multe altele, vizitatorii se pot aștepta și la un serviciu complet pentru clienți.
Pasionații de cumpărături din Viena pot folosi serviciul nostru de transfer, ceea ce face călătoria din Viena deosebit de plăcută. Transferul pleacă vizavi de Opera din Viena și se oprește chiar în fața porților Designer Outlet Parndorf. Biletele pentru serviciul de transfer pot fi cumpărate comod de acasă folosind serviciul online.

Tariful include:
- Transport autocar, dotat cu aer condiţionat, scaune rabatabile, linie audio-video, clasificat 4****;
- trei nopți cazare cu mic dejun inclus;
- Asistenţă turistică din partea Agenției Organizatoare Aliseb Tours Romania -Licenta turism 1705/2019.
- GRATIS, asigurare pasageri si bagaje.
Tariful nu include:
- Intrările la obiective respectiv Palatul Schönbrunn, Muzeul Marțipanului, Castelul Visegrád, excursii optionale;
- Ghizi locali (aproximativ 5 euro/zi/persoana ;-aparate receptie ghid turistic 5 euro/zi/persoana/3 zile .
- Alte servicii decât cele menţionate în programul excursiei.
Important:
- Tariful este valabil pentru un grup de 45 de persoane;
- Pentru un grup mai mic de 45 de persoane, tariful se recalculează;
- Pentru minori neînsoțiți este necesară procura de la ambii părinți;
- Agenția de turism Aliseb Tours Romania poate schimba ordinea obiectivelor turistice și ordinea opționalelor din program, fără a afecta structura excursiei.