1 zile 0 nopti
Republica Moldova
50
40

Detalii traseu
Îmbarcarea participanților se face din Municipiul Pașcani – Casa de Cultură, la ora 06:00, și din Municipiul Iași – Parcare Carrefour Gară (fostul magazin Billa), la ora 07:00. Pornim către Republica Moldova, traversând frontiera prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Prima oprire a zilei va fi la Mănăstirea Căpriana, unul dintre cele mai vechi și importante așezăminte monahale din Republica Moldova. Vizita se va realiza în funcție de timpul necesar formalităților de frontieră. Ne continuăm apoi călătoria către Mileștii Mici, celebrul oraș subteran supranumit „Imperiul Vinurilor”.
Vom participa la un tur ghidat al impresionantelor galerii subterane, unde sunt păstrate milioane de sticle de vin, în condiții naturale ideale pentru maturarea și păstrarea vinurilor. Pentru cei interesați, vizita poate fi completată opțional cu degustare de vinuri și program tradițional cu lăutari, o experiență autentică prin care vom descoperi cultura și tradițiile viticole ale Republicii Moldova.
După vizita la Mileștii Mici, ne întâlnim cu ghidul local specializat, care ne va însoți în continuarea programului către Chișinău, capitala Republicii Moldova. Vom face un tur panoramic al orașului, cu opriri și prezentări la principalele obiective:
- Catedrala Nașterii Domnului
- Arcul de Triumf
- Piața Marii Adunări Naționale
- Casa Guvernului
- Monumentul lui Ștefan cel Mare
- Parlamentul Republicii Moldova
- Teatrul Național de Operă și Balet
- Aleea Clasicilor.
La finalul turului vom face o oprire la celebrul magazin de dulciuri Bucuria, unde turiștii vor avea posibilitatea să descopere și să achiziționeze produse tradiționale moldovenești. Spre seară, ne îndreptăm către România, traversând punctul de frontieră de la Sculeni. Estimăm sosirea în jurul orelor 22:00, în funcție de formalitățile vamale.
Mileștii Mici este una dintre cele mai renumite vinării din Republica Moldova, situată la aproximativ 30 km sud de Chișinău. Celebrele sale galerii subterane se întind pe peste 50 km și sunt folosite pentru depozitarea vinurilor. În august 2005, „Colecția de Aur” Mileștii Mici a fost inclusă în Cartea Recordurilor Guinness, fiind recunoscută drept cea mai mare colecție de vinuri din lume. În colecție se păstrează vinuri vechi de zeci de ani, în total circa 2 milioane de sticle. Vinurile sunt comercializate atât pe piața internă, cât și internațional. Vizitatorii pot admira patrimoniul vinicol și, opțional, participa la degustări.










